Despre mine

Fotografia mea
Theta Healing România - Reprezentant Oficial Theta Healing România din 2008

10/20/2014

O decizie poate schimba totul


Noi nu o să ne bucurăm de viață, numai dacă alegem să ne bucurăm de ea. Ca să alegei să te bucuri de viață, nu permite ca nimic și nimeni să-ți fure bucuria. Neemia spune în scrierile din Biblie că bucuria Lui Dumnezeu este puterea noastră; Ioan că hoțul vine să ucidă, să fure și să distrugă, dar Domnul IIsus a venit ca noi să ne bucurăm de viață. Hoțul fură bucuria; când ne-o fură devenim slabi, iar când devenim slabi se folosește de noi. Cei slabi se tem de el sau de distrugerea sa. Este voia Lui Dumnezeu ca noi să ne bucurăm de viață, iar ca noi să trăim așa cum dorește Dumnezeu, primul lucru pe care îl putem face este să trăim într-o continuă bucurie. După care trebuie să decidem să intrăm în acea bucurie și să fim bucurie. Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Ioan 10:10. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină. Ioan 15:11 Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu [prezentat ca tot ceea ce SUNT]: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Ioan 16:24 Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Ioan 17:13 Domnul IIsus dorește ca noi să ne bucurăm de bucuria sufletului nostru. Este importantă pentru sănătatea noastră fizică, mentală, emoțională și spirituală. O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele. – Prov. 17:22. Aceasta este voia Lui Dumnezeu, ca noi să ne bucurăm de viață. Acum este timpul să decidem să intrăm în viața plină, abundentă, pe care Dumnezeu ne-a oferit-o. Bucuria și sentimentul de bucurie este peste tot, la fel cum este tristețea. Dreptate și pace este peste tot, la fel cum sunt necazurile. Binecuvântări există peste tot, la fel ca și blestemele și de aceea în Biblie scrierile ne spun să alegem viața și binecuvântările: Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta. Deuteronomu 30:19. Sunt atât de multe binecuvântări neîmpărtășite, oferite de Dumnezeu, pentru noi toți. Dar cum scrie în Biblie, mulți nu au parte de ele, pentru că nu cred în ele sau în Dumnezeu; iar dacă nu cred În Dumnezeu și în tot ceea ce oferă, este ca și cum L-ar supune pe Dumnezeu. Este ca și cum ar face voia lor, nu voia Lui Dumnezeu și în această intenționată voință își fură bucuria. Astfel rămân dezamăgiți, fricoși și fără răbdare își plâng de milă, dând vina pe Dumnezeu pentru toate supărările lor. Câte bucurii sunt în jurul nostru și paradoxal, nici una dintre toate aceste nu ne costă nici un ban. Banii fac parte din lumea fizică, dar sufletul și bucuriile nu. Să te plimbi în parc toamna, să admiri frunzele aurii cum cad, nu costă nimic și îți încântă sufletul; să admiri o floare pe care să o dăruiești cuiva drag, nu costă nimic, sau să te bucuri de timpul petrecut cu prieteni adevărați, nu costă nimic. Cât de aproape de noi sunt toate aceste bucurii și totuși, câți din noi se bucură de ele? Trebuie dar să ne bucurăm, să intrăm în bucurie și să fim bucurie. Dar pentru asta este nevoie de o decizie - o decizie puternică, de calitate - nu o decizie slabă, pe jumătate de necrezut. Pentru fiecare decizie exsistă o anumită putere, o anumită calitate. Cine decide să trăiască în bucuria despre care Domnul nostru IIsus a vorbit, trebuie să aibe voința de a înțelege din perspectiva Lui Dumnezeu situațiile sau împrejurările care pot fura bucuria, trebuie să aibe voința de a accepta schimbări decisive în viața sa, schimbări în raport cu viața sa și cu stilul său de viață. Dacă îți este dor de aceea bucurie adevărată, dacă îți este dor de acel sentiment adevărat de bucurie, dacă dorești să te bucuri și ești gata să înveți cum, vino alături de noi. Dacă ești gata să te bucuri de călătoria vieții tale, a vieții pe care Dumnezeu ți-a dăruit-o, deschide-ți inima către Dumnezeu - care este în tine și întreabă-L să-ți arate toate lucrurile sau aspectele din viața ta care-ți fură bucuria. Și mie mi-a arătat Dmnezeu cum să mă bucur pe deplin de viață și sunt convinsă că pot împărtăși cu tine multe din aceste aspecte, care cu singuranță te pot ajuta.
Copyright© Natural Living Tree™. Toate drepturile rezervate.
Sediul NATURAL LIVING TREE LLC:  7582 Las Vegas Blvd. S., Suite # 279
Las Vegas, Nevada, 89123, SUA
Toll Free si Fax Internațional SUA: +1-800-565-9475
Telefon în SUA: +1-702-538-0999
Telefon România: 0746 525 785

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu